Sunt destul de sigur că știi fabula cu țestoasa și iepurele. Erau într-o cursă, iar iepurele alerga în jurul țestoasei, care avansa încet spre linia de sosire, aflată departe, foarte departe. Între timp, iepurele dansa, alerga foarte, foarte repede, își vizita prietenii, petrecea și probabil bea litri întregi de suc pentru iepuri.

Iar țestoasa, încet, dar sigur, înainta spre linia de sosire, care era acum puțin mai aproape. După o perioadă lungă, iepurele a trebuit în cele din urmă să tragă un pui de somn, iar în timp ce el sforăia fericit, țestoasa a trecut linia de sosire și l-a învins pe iepurele epuizat. Evident, aici există o lecție de învățat.

Astfel se încheie povestea, cel puțin versiunea mea. Țestoasa a câștigat pentru că și-a calculat bine timpul și s-a îndreptat încet spre linia de sosire, în timp ce iepurele și-a risipit energia în mod inutil.

Ruleta și Blaise Pascal

Blaise Pascal, un renumit om de știință și filosof din secolul al XVII-lea, a încercat să construiască prima mașină de mișcare perpetuă din lume. A muncit din greu zi de zi la acest proiect. A eșuat, așa cum au eșuat mulți înaintea lui și de atunci.

Totuși, a inventat ceva care a dăinuit din timpul său până în prezent și probabil va dăinui și după noi: roata de ruletă. Poate că această roată va continua să se învârtă atâta timp cât umanitatea va juca simplul joc creat de Pascal.

Sunt sigur că, dacă Pascal este în rai, un loc în care chiar a crezut, privește în jos spre Pământ și este foarte, foarte mulțumit de sine. Ba chiar a făcut ca unii oameni să câștige bani. Desigur, acei oameni sunt proprietarii roților de ruletă, iar astăzi, cazinourile care oferă jocul de ruletă online sau offline jucătorilor.

Cele două tipuri de jucători - țestoasa și iepurele la ruletă

Există de fapt mai mult de două grupuri de jucători de ruletă. Însă ar trebui un număr impresionant de cărți pentru a scrie despre toți. Așa că voi împărți jucătorii în două grupuri principale, dar aș vrea să înțelegi că există nuanțe și variații între ele.

Prima grupă conține iepurii, jucătorii care caută un câștig mare. Joacă impulsiv, mereu sperând la lovitura cea mare. Își epuizează energia și ajung într-un final la extenuare. Îți amintești filmul The Hangover, unde un grup de prieteni ajunge în Las Vegas și se dezlănțuie complet? Mulți jucători fac același lucru în căutarea distracției, ceea ce seamănă cu sindromul iepurelui: "Lasă-mă să joc ca un maniac și voi câștiga sau voi eșua în încercarea mea."

Cum joacă iepurii? Pariază sume mari direct pe numere, căutând un câștig de 35 la 1. În acest caz cazinoul are o șansă destul de bună să-i elimine. Să vedem cum funcționează acest lucru.

Există trei jocuri de ruletă în cazinourile actuale. Cel mai bun este cel cu un singur zero (cunoscut drept jocul european/francez), care are un zero verde pe care se poate paria. Problema este că sunt 36 de numere, de la 1 la 36, plus acel zero verde. Câștigul ar trebui să fie de 36 la 1, însă pentru a obține profit, cazinoul reduce câștigul la 35 la 1, asigurându-și un avantaj al Casei de 2,7%.

Apoi există jocul american, cunoscut drept jocul cu dublu zero, care a adăugat un 0 și un 00. Acum sunt 38 de căsuțe în acest joc, dar câștigul pentru o reușită rămâne de 35 la 1, când de fapt ar trebui să fie de 37 la 1. Marja Casei urcă la 5,26% în acest caz, ceea ce este un avantaj semnificativ.

În prezent, cazinourile au început să introducă un al treilea joc de ruletă - unul pe care eu îl numesc "YUCK", cu 39 de căsuțe, numerele de la 1 la 36 plus nu mai puțin de trei zero-uri (0, 00, 000). Și, desigur, câștigul rămâne tot de 35 la 1 pentru un număr.

Acest avantaj al Casei ajunge acum la 7,69%. Ce înseamnă aceste avantaje în termeni financiari?

Jocul european/francez cu un singur zero îi oferă unui jucător o pierdere așteptată de 2,70 $ pentru fiecare 100 $ pariați, ceea ce nu e prea rău. Există multe alte jocuri cu marje de profit mult mai mari.

Jocul american cu dublu zero are o marjă a Casei de 5,26%, ceea ce se traduce într-o pierdere așteptată de 5,26 $ pentru fiecare 100 $ pariați - un joc mediu, aș spune.

Și acum, jocul "YUCK". Trebuie să mulțumim bisericilor și organizațiilor non-profit pentru acesta. Șefii de cazino doreau să mărească câștigurile din partea jucătorilor de ruletă și au reușit din plin. Acum avem numerele de la 1 la 36 și trei tipuri de zero-uri (0, 00, 000).

Marja Casei este acum de 7,69%, ceea ce înseamnă o pierdere așteptată de 7,69 $ pentru fiecare 100 $ pariați. Această marjă a Casei tinde deja spre ridicol în acest joc. Cazinourile îl promovează ca pe un joc în care poți primi mai multe recompense. Și de ce? Pentru că este de așteptat să pierzi mai mulți bani!

țestoasa și iepurele la ruletă

Cum joacă iepurii la ruletă?

Pariind pe un singur număr înseamnă că ai o șansă din 37 să câștigi la ruleta cu un singur zero, o șansă din 38 la jocul cu dublu zero și o șansă din 39 la jocul cu triplu zero. Nu sunt șanse prea grozave, iar avantajul Casei la toate jocurile, cu excepția celui cu un singur zero, continuă să crească.

Iepurii nu analizează prea mult jocurile pe care le joacă. De fapt, se aruncă cu totul, all-in, mereu în căutarea unui câștig mare, chiar a unui jackpot casino. Poate că unii dintre ei aleg jocurile mai bune, dacă le sunt oferite, dar în rest, "Sunt aici să mă distrez și să joc! Ăsta-i stilul meu de joc."

Și, probabil, mulți dintre aceștia beau la greu. "Bea și tu, ofer eu!" spune iepurele când vine ospătarul cu băuturile gratuite. Poate chiar îl va recompensa pe ospătar, dar va continua să consume alcool în cantități mari. Este acolo pentru a se distra, la fel ca personajele din seria The Hangover.

Acum el sau ea pariază o singură dată, sperând să câștige. Șansele? O șansă din 37, 38 sau, vai, chiar 39 de a câștiga. Ce înseamnă asta? Înseamnă șiruri lungi de pierderi și mai mult alcool.

Dacă pariul este câștigător? Urmează mai multe pariuri similare. Iepurele nostru ar putea paria și pe două sau trei numere interne (poate chiar mai multe!), ceea ce înseamnă că pierderea așteptată este de două sau trei ori mai mare. Nu va pleca acasă cu mai mulți bani - ci, probabil, cu mult mai puțini.

Poate câștiga iepurele vreodată? Poate, în cazuri foarte, foarte rare; poate în acele rare ocazii când nu a consumat excesiv și numerele sale fierbinți apar des.

Iepurele ar putea trece de la un cazinou la altul, încercând să-și încerce norocul. "Băuturile sunt gratuite, așa că de ce să-mi pese că ruleta are trei zero-uri diferite? [Hic!] O să primesc mai multe recompense, nu?"

Așa că, eroul nostru se întoarce acasă. Poate că nici măcar nu își amintește cât a jucat, cât a pierdut sau cât a băut.

În timp, iepurele a pierdut numeroase curse în care a concurat cu șansa. Este, în definitiv, iepurele din povestea noastră.

Cum joacă țestoasa la ruletă?

Acum ajungem la țestoasă - al doilea grup de jucători ca și tipologie. Cum joacă țestoasa ruleta? Încet și atent. Are vreo strategie ruleta care îi dă un avantaj?

Nu. Toți jucătorii sunt nevoiți să înfrunte avantajul Casei. Însă țestoasa reușește să-și controleze emoțiile. Chiar mai mult, știe să evite șirurile lungi de pierderi. Cum?

Simplu. Alege pariuri care previn astfel de pierderi lungi, și există pariuri de acest fel. Anume, există pariuri la ruletă care permit jucătorului să evite perioade lungi de pierderi (în general, cu câteva excepții).

În primul rând, țestoasa noastră își stabilește o sumă pe care să o folosească la joc. Dacă acea sumă este pierdută, sesiunea de joc se încheie. Nu înseamnă că excursia s-a încheiat, ci doar acea sesiune. Dar țestoasa trebuie să se oprească. Nu a pierdut cursa, doar a făcut o pauză.

Ce fel de pariuri face țestoasa? Ah, aici intervine secretul!

Dacă te uiți pe marginea mesei de ruletă, vei observa pariuri cum ar fi coloanele, duzinele și pariurile de tip "even-money". Există chiar și alte pariuri care permit țestoasei să joace grupuri de numere cu un singur jeton!

Cele mai bune dintre aceste pariuri sunt cele de tip "even-money" (50-50). Acestea plătesc pe măsura mizei. Ele nu sunt (din păcate) pariuri 50-50 în termeni de șanse. Totuși, țestoasa va oscila în general între câștiguri și pierderi.

La jocul cu un singur zero, țestoasa se va confrunta cu 18 câștiguri și 19 pierderi. La jocul cu dublu zero va avea 18 câștiguri și 20 de pierderi. Iar la jocul "YUCK", țestoasa va avea 18 câștiguri și 21 de pierderi, ceea ce face ca acest joc să fie cu atât mai dezavantajos.

Pariurile de tip "even-money" sunt următoarele: roșu/negru, par/impar și mare/mic. Pe tabelă se poate observa clar că sunt 18 buzunare roșii și 18 negre, 18 impare și 18 pare, și 18 mari și 18 mici - iar zero-urile verzi sunt mereu pierderi.

Deci, cu un singur jeton poți acoperi multe numere. Nu vei câștiga la fiecare învârtire a roții, dar vei câștiga destul de des și nu vei avea prea multe perioade lungi de pierderi așa cum se întâmplă cu pariurile pe numere interioare.

Ai și timp să pariezi pe îndelete. Jucătorii de tip "iepure" își vor consuma energia punând multe pariuri, adesea acoperind întreaga tablă. Tu ai destul timp să-ți pui pariurile atent.

masa de ruletă

Sfaturi pentru țestoase

  • Dacă joci la ruletă cu un singur zero, varianta europeană/franceză, e clar că ești pe drumul cel bun. Atâta timp cât nu trebuie să joci cu mize mult mai mari, ar trebui să fii în formă bună. Dacă ești obligat să crești mizele, fă o pauză și sari peste o rotire sau două.
  • La ruleta americană cu dublu zero, bucură-te de joc pur și simplu și relaxează-te. Nu este jocul cel mai avantajos, dar cu răbdare poți să controlezi ritmul.
  • La jocul "YUCK" cu trei zerouri - serios acum, caută un alt cazinou. Nu vrem să încurajăm sub nicio formă cazinourile să ofere jocuri dezavantajoase.
  • Vești bune: La jocurile cu un singur zero și cu dublu zero, unele cazinouri oferă opțiuni care reduc avantajul Casei la pariurile de tip "even-money".
  • Pe roata americană cu dublu zero, dacă apare numărul verde, nu îți pierzi pariul; ți-l primești înapoi. Aceasta se numește Surrender (predare).
  • La ruleta cu un singur zero, dacă apare zero-ul verde, cazinoul îți va bloca pariul până la următoarea rotire. Aceasta se numește En prison (la închisoare). Ca idee, în Europa, regula En prison este una destul de comună.
  • Astfel, avantajul Casei scade la 2,63% la jocul cu dublu zero și la 1,35% la cel european/francez. Cu un avantaj atât de mic al Casei, ai parte de un pariu excelent!

Mult succes, atât în cazinouri, cât și în afara lor!

Frank Scoblete a copilărit în Bay Ridge, Brooklyn. Anii ‘60 i-a dedicat educației sale; anii ‘70 i-a dedicat editărilor, scriind și publicând; în anii 80 s-a implicat în teatru, iar începând cu 1990 s-a implicat în jocurile de noroc din cazino.


În tot acest timp el a predat și limba engleză, pentru nu mai puțin de 33 de ani. Este autorul a 35 de cărți; cea mai recentă editură cu care a colaborat este Triumph Books, o divizie a Random House. Frank Locuiește în Long Island, a scris Ultimate Roulette Strategy Guide și este un binecunoscut specialist de cazino.