Când aveam 25 de ani, îmi câștigam existența din poker. Era un joc mult mai simplu atunci, cu câțiva ani înainte să devină popular și oamenii să știe cu adevărat cum să joace înainte să pășească în cazino. Orice persoană cu auto-control și o minte ageră putea să își facă un trai decent jucând poker în acea perioadă. Acordam jocului 40 de ore pe săptămână și țineam cont cu strictețe de timpul pe care îl petreceam, dar și de orice alte statistici.
Am învățat repede că, jucând poker în Las Vegas, era mult mai profitabil decât în cazinourile din Ontario, astfel că mi-am petrecut acolo majoritatea timpului, “jefuind” turiștii bogați. În general, jucam aproximativ 7-8 ore pe zi și mă asiguram de fiecare dată că dormeam minim 9 ore pe noapte, însă chiar și așa rămâneam cu destul timp liber.
Nu consumam alcool, petreceam doar uneori și nu aveam de gând să îmi irosesc banii câștigați cu greu pe tot felul de cumpărături, astfel că îmi petreceam majoritatea timpului rătăcind prin cazinouri. În timp ce mă plimbam într-o zi prin cazinoul MGM Grand, am decis să arunc o privire și peste acțiunea de la o masă de ruletă foarte aglomerată. Acolo l-am întâlnit pe Harry, singurul jucător profesionist de ruletă din lume.
Vezi tu, nu poți fi un jucător profesionist de ruletă – cel puțin nu pentru mult timp, în orice caz. Nu există vreun joc de cazino care să aibă cote mai slabe decât roata de ruletă nord-americană. Cu o plată de 35:1 la 38 de numere, cazinoul are la fiecare rotire un avantaj de 5.26% peste jucător. Spre deosebire de blackjack sau orice alt joc de cărți, la ruletă nu există vreo metodă sau vreo aptitudine cu care acele cifre să poată fi reduse, mai ales să fie întoarse în favoarea jucătorului. Stăteam acolo, uitându-mă la Harry de câteva ore bune. De cele mai multe ori nici nu își punea jetoanele în joc, ci le ținea în fața lui, însă atunci când juca, în majoritatea cazurilor câștiga. M-am gândit că este norocos, însă am decis să îl întreb totuși.
“Care e secretul tău?”
A zâmbit în colțul gurii și mi-a răspuns: “Eu nu joc roata. Eu joc dealerul, iar el este telepatic.” Apoi mi-a făcut cu ochiul.
Pentru mine, asta nu avea niciun sens, mai ales că eram conștient că niciun dealer de ruletă nu are vreun impact asupra rezultatelor fiecărei rotiri. Desigur, acesta arunca bila în jurul roții, însă erau la mijloc mii de variabile, astfel că nici măcar dealerul însuși nu ar fi putut prezice unde va cădea bila. Chiar și dacă ar fi știut, cu siguranță nu ar fi anunțat la masă. Nu m-aș fi gândit prea mult la asta dacă nu s-ar fi întâmplat ca în ziua următoare, în timp ce mă plimbam prin cazinoul Flamingo, să îl observ din nou pe Harry la masa de ruletă. A decis să ia o scurtă pauză, așa că am luat prânzul împreună.
L-am căutat și în următoarea mea excursie, la Sin City, iar în timpul unei cine la Binions mi-a dezvăluit secretul său. Metoda acestuia era să aștepte la masă până când trei rotiri consecutive aveau să rateze oricare dintre următoarele numere: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14, 17, 18, 20, 21, 25, 26, 28, 29, 31, 32, 33, 34, 35, 36. Uneori așteptarea era foarte lungă. Imediat cum se întâmpla asta, punea în aplicare sistemul său. Ceea ce trebuia să facă era să aștepte până când bila pica pe unul dintre numerele menționate mai sus. Dacă se întâmpla să pice pe 1-6 sau pe 31-36, atunci avea să joace toate acele 12 numere la următoarea rotire. Dacă bila avea să pice pe 10, 11, 13, 14, 17, 18, 20, 21, 25, 26, 28 sau 29, atunci avea să joace toate aceste 12 numere la următoarea rotire a ruletei. El a susținut că procentajul său de câștig cu această metodă i-a adus un avantaj de 4%. Am încercat să îi explic că matematica sa nu are sens și din vreme ce ruleta nu are memorie, jucând acele numere, ar avea în continuare un dezavantaj matematic de 5.26%.
“Ai dreptate”, mi-a spus, “ruleta nu are memorie, însă dealerul da.”
Apoi a continuat să îmi explice că are convingerea că dealerul, în subconștientul său, știa exact unde va pica bila la fiecare rotire. În plus, în anumite circumstanțe, acesta putea influența în mod inconștient locul unde va pica bila. Cu alte cuvinte, când bila nu pica pe unul dintre numerele menționate mai sus timp de trei rotiri, dealerul se aștepta ca lucrul acesta să se întâmple cumva, astfel că influența roata la o serie de rotiri consecutive.
Harry a adăugat și faptul că sistemul său nu funcționa la ruletele computerizate și că era nevoie de un dealer live. De asemenea, a menționat faptul că metoda sa funcționa mai bine în momentul în care dealerul nu era conștient de succesul pe care îl avea. Din acest motiv se muta din cazino în cazino și juca doar la mesele aglomerate. Am crezut că este o doar teorie drăguță, însă în cele din urmă nu am putut accepta matematica din spatele acesteia. Din punctul meu de vedere, era noroc pur.
Dar dacă nu era noroc? Poate un dealer de ruletă să influențeze bila cu acel grad de acuratețe încât să nu fie conștient de lucrul acesta? Este subconștientul acestuia capabil să demoleze atâtea variabile? Totuși, dealerul trebuie să treacă prin actul fizic de a învârti roata într-o direcție și de a lansa bila în direcția opusă, cu o forță precisă, încât să obțină rezultatul dorit.
Harry a atribuit succesul său așteptărilor dealerului, însă dacă este chiar el cel care influența bila în mod inconștient? Oare încrederea pe care o avea în metoda sa era atât de puternică încât putea să plaseze bila pe numărul corect? Dacă era așa, avea Harry un dar special, ori putea cineva cu atât de multă convingere să manipuleze bila cu așa succes? Exista și posibilitatea ca nu Harry să fie cel care controla bila până la urmă, ci dealerul. Trebuia să fie noroc, nu-i așa?
Am încetat să mai joc poker la finalul acelui an. Soției îi plăceau banii fără taxe pe care îi făceam, însă acel stil de viață, cu multe călătorii, nu era chiar propice pentru o viață de familie sănătoasă, așa că m-a convins să caut un loc de muncă stabil. Mi-am luat rămas bun de la Las Vegas și i-am urat noroc prietenului meu Harry, crezând că matematica îi va veni de hac până la urmă.
Anul trecut, eu și soția mea am decis să ne întâlnim cu niște prieteni americani la Marele Canion. Soția mea nu a mers niciodată în Vegas, iar eu nu mai vizitasem orașul de opt ani, așa că am insistat să stăm pentru câteva zile, să îi arăt locurile pe care le frecventam. În ultimele ore ale vacanței noastre, în timp ce ne pregăteam să plecăm din cazinoul Caesars Palace, am observat o față cunoscută la masa de ruletă. Era Harry, în spatele unui teanc de jetoane violet, singurul jucător profesionist de ruletă, reușind să se îmbogățească pariind pe subconștientul dealerului, sfidând matematica la fiecare rotire.
