Prindeți-vă cum să bateți legal un joc de casino – fie că este prin relativ plicticoasa practică de numărare a cărților sau printr-o schemă la fel de incredibilă ca sortarea după muchie de milioane de dolari a lui Kelly Sun – și veți descoperi că unul din riscurile profesionale asociate va fi cererea de a pleca din cazino.
Jucătorii de avantaj recunosc că datul afară și dezangajarea sunt consecințe așteptate când dărâmi casa. După cum mi-a spus odată Bill Benter, matematician de statistici de cai de talie mondială, “Dacă nu te dau afară, ceva faci greșit”.
Dar introducerea în așa-zisa Carte Neagră, o listă de persoane ce nu au voie legal să intre în incinta unei afaceri de joc de noroc din statul Nevada, ei bine, asta e cu totul altceva. Pentru început, intrarea în Carte adesea implică un act ilegal.
Potrivit lui Anthony Curtis, editor al Las Vegas Advisor și fost jucător de avantaj el însuși, este un cerc special al infernului cazinourilor. “Duce neplăcerea la nivel superior”, zice Curtis. “Sunt grade diferite de dezangajare. Acesta este ultimul. Nu ești dat afară dintr-un cazino. Ești dat afară de o industrie.”
Cunoscută oficial ca Lista de Persoane Excluse a Consiliului de Control al Jocurilor de Noroc din Nevada, Cartea Neagră a fost lansată în 1960. La un moment dat o carte propriu-zisă în coperți negre – deși, de-a lungul anilor, au existat și alte culori – Cartea Neagră este o listă de criminali, trișori, înșelători de încredere și alte tipuri de oameni indezirabili care, se crede, aduc pagube cazinourilor doar prin faptul că își petrec timpul acolo. Mafiotul Sam Giancana – care se spune că avea legături cu CIA-ul, a preluat controlul unor cazinouri precum Sands și Desert Inn, și s-a demonstrat că era prolific în activitatea de tăiat profituri – și a fost între primii gangsteri ce au fost adăugați în Carte.
Istoria ne povestește cum Cartea Neagră a fost creată ca un mijloc al industriei jocurilor de noroc de a convinge Congresul că ar fi capabilă să își regleze singură problemele și să elimine elementele ilegale de la mesele de cazino.
O copie a unei Cărți Negre timpurii, ce a debutat cu o listă de doar 11 indezirabili, deschisă la pagina diminutivului, dar foarte violentului, mafiot Tony „Furnica” Spilotro, este expusă la Muzeul Mafiei din Las Vegas. Cele mai recente adiții din Carte, care are acum 35 de nume, sunt Anthony Grant Granito și James Russel Cooper. Amândoi au fost condamnați pentru obținerea prin înșelăciune de la Bellagio a 1,2 milioane de dolari, ei au fost introduși anul trecut în Noiembrie.
Lucrând cu un crupier, cei doi bărbați puneau pariuri după ce aterizau zarurile. Desigur că asta ar face zarurile un joc ușor de bătut. Atât de ușor, în fapt, încât au bătut șanse de 452 de milioane la 1 pentru a primi rezultatele monetare. Un juriu i-a găsit vinovați de furt și trișare și cei doi bărbați au fost condamnați la patru ani închisoare. Dar Consiliul de Control al Jocurilor de Noroc din Nevada a dus lucrurile mai departe prin introducerea lor în Cartea Neagră, ce în mod curent există ca o listă online cu fotografii, adresele de domiciliu cunoscute și, desigur, actele ilegale.
Pentru anumiți trișori, intrarea în Cartea Neagră este o problemă suficient de mare încât ar prefera pușcăria dacă îi ajută să evite Cartea. Un oficial de jocuri rememorează un înșelător recent care era faimos pentru marcarea cărților la masa de blackjack. „A fost arestat acasă iar el avea o mini-fabrică pentru crearea de „daub” (vopseaua folosită pentru marcarea cărților), echipament de trișat și deghizări,” spune oficialul. “Trăia din jefuirea cazinourilor și nu voia să îi fie interzis accesul la ele.”.
Povestea spune că a militat pentru a face închisoare dar a nu fi introdus în Cartea Neagră. “Ar fi preferat asta”, spune sursa. “Dar tipul nu a reușit și acum nu poate intra într-un cazino din Nevada.” A pledat vinovat la o acuzație de furt calificat și a primit cauțiune – plus locul său în Carte.
Deși este greu de intrat în Cartea Neagră – intrarea în galeria răufăcătorilor necesită să faci ceva ce cu adevărat ofensează autoritatea de la Consiliul de Control al Jocurilor de Noroc din Nevada – este și mai greu de ieșit. Majoritatea celor care scapă de Carte o fac prin moarte. Chiar și renunțarea la jocurile de noroc nu ajută. Potrivit Las Vegas Review Journal, ultimul din vechii granzi ai Carții Negre a fost șeful mafiot din Los Angeles Louis Thomas Dragna. El a murit în 2012, la vârsta de 92 de ani, și a fost eliberat de Carte odată cu trecerea lui la cele veșnice.
Dar cum e cu adevărat să fii în Cartea Neagră? În mod surprinzător, se pare că majoritatea membrilor sectei de devianți – cu excepția trișorului descris mai sus – nu sunt deranjați că sunt acolo.
Pentru început, până în momentul în care faci ceva suficient de notoriu pentru a fi introdus în Carte, ești deja probabil persona non grata în majoritatea cazinourilor oricum. În anumite cercuri, de fapt, intrarea în Cartea Neagră este în esență o reclamă pentru talentele oculte ale unui individ. Fiind în carte, spune marcatorul expert de cărți William Gene Land, „a fost un titlu de glorie. Mi-am ridicat paharul, a deschis multe oportunități pentru mine – dacă mă înțelegi.”
Ce vrea să spună este că a putut să lucreze cu echipe de marcatori foarte profitabile ce operează mai departe de influența Cărții. Acum el spune că ar fi ieșit din afacerea trișării – “Sunt retras, stau acasă și mă joc cu nepoții mei” - însă Land a câștigat milioane fiind liderul unor “afaceri” în pofida notorietății sale. “Nu puteam să intru într-un cazino în Nevada”, spune el. “Dar erau suficiente jocuri în afara Statelor Unite.
Un altul din cei introduși în Cartea Neagră, un trișor care a fost faimos pentru măsluirea sloturilor dar care a solicitat să nu îi folosim numele, îi dă la fel de puțină importanță. “Nu mă afectează în mod real,” zice el. “[A fi pus în Carte] s-a simțit mai mult ca o schema de publicitate decât altceva. Ironia este că locuiesc în Las Vegas (unde barurile și chiar supermarketurile adesea au sloturi) și pot intra în orice bar pentru a juca sloturi.”
Se gândește un minut, râde și conchide, “Deci cât sens a avut?”
